IA între tangibil (patrimoniul cultural material) și intangibil (patrimoniul cultural imaterial). Misterioasa IE, în alb-negru, din Mărginimea Sibiului
În zilele noastre, se vorbește adesea despre ie. Dar ce definește cu adevărat acest termen? Este ia caracterizată doar de ceea ce este tangibil?
În primul rând, termenul de ie (scris și iie) este definit ca fiind bluza sau cămașa femeiască (căci bărbații nu poartă ie, ci cămașă/cămeșă) caracteristică portului național românesc. În al doilea rând, nu orice bluză cu motive românești este o ie. Ia este o parte dintr-un întreg, o parte dintr-o poveste, aceea a unui costum tradițional, confecționat într-un mod specific fiecărei zone etnografice (și chiar fiecărui sat), ale cărui elemente sunt îmbrăcate într-o ordine precisă, după un anumit ritual.
În comunitatea tradițională, portul popular era perceput ca ceva ce ținea de intimitatea familiei (el era lăsat moștenire din generație în generație), portul definea persoana care îl crea. De aceea, în mod tradițional, iile nu se făceau ca să fie vândute, ci ca să fie purtate de cele care le coseau, ori ca să fie dăruite soacrei și nașei în ziua nunții. Astfel, fetele începeau devreme să coasă ii (la începutul adolescenței). Fiecare ie era unică – o adevărată piesă de haute couture. De-a lungul timpului, ia a fost o sursă de inspiraţie pentru pictori renumiţi, cum ar fi Henri Matisse sau Nicolae Grigorescu, dar şi pentru mari creatori de modă din lumea întreagă (Yves Saint Laurent, Emilio Pucci, Carolina Herrera, Tom Ford etc.).
Ce este specific pentru costumul popular din Mărginimea Sibiului? Cele două non-culori – alb și negru. Costumul nu a fost mereu lipsit de culori. Ele au dispărut din compoziția sa la sfârșit de secol XIX – început de secol XX, când Asociațiunea ASTRA din Sibiu și-a propus să creeze un costum național, ca o formă de afirmare a identității românești într-un spațiu multietnic și multicultural, precum cel transilvan. Membrii Asociației au luat, ca etalon, frumosul costum de Săliște, din care au eliminat culorile – căci un astfel de costum ar fi fost mai ușor de adoptat de cât mai mulți români, nefiind prea scump.
Tangibilul
Dacă atingem o ie din Mărginimea Sibiului, constatăm că este confecționată din pânză albă de bumbac (în trecut, existau și ii de zi de lucru, din cânepă) și e împodobită la gât, piept și mâneci cu diferite cusături. Altița – cea mai cunoscută denumire de podoabă de pe iile românești și broderia cea mai de sus de pe mâneca iei – este prezentă și pe ia de Mărginime. Însă cele mai vizibile podoabe de pe ia din această zonă sunt cheițele (numite și ciocănele) – acele dungi verticale negre (uneori cusute și cu fir auriu) de pe mâneci (merg pe toată mâneca), dar și de pe piept. Pe mânecă, ele sunt „însoțite” și de alte linii de broderie, mai scurte, cum ar fi (cu diferite denumiri, de la sat la sat): podoghele, bănicei. La capăt de mânecă, apar „modelele pe crețe” și hierăstăul sau colțișorii (un fel de dantelă) cu care se termină mâneca. Cheițele care apar pe pieptul iei arată bogăția femeii – acest lucru începând doar cu a doua jumătate a secolului XX, căci, înainte, se spunea că sunt „indecente”. În timp, ele au fost totuşi adoptate, considerându-se că avuția femeii este direct proporţională cu numărul de cheiţe de pe pieptul iei.
Adina Nanu, cel mai mare specialist român în istoria costumului, sugerează o ipoteză cum că aceste cheițe/dungi negre din costumul de Mărginimea Sibiului ar fi putut fi chiar o influență dintr-un costum la modă, în perioada Renașterii, în Occident – a se vedea autoportretul lui Albrecht Dürer (1471-1528, o mare personalitate din istoria artei), care reflectă idealul german al vremii. Dürer poartă un veșmânt în alb-negru, cu dungile bine puse în evidență, o astfel de modă putând ajunge și în Transilvania datorită sașilor care păstrau legătura cu Vestul.
Modul de percepere al mesajelor vizuale transmise de ie e foarte important. Spre exemplu, în Mărginimea Sibiului, ia fetelor necăsătorite se încheie în partea din față. De îndată ce fata se căsătorește, ia se încheie în partea stângă, căci, la gâtul iei, în față, apare un fel de colier colorat (pata de culoare a iei), numit ciupag (partea din spate poartă numele de beată).
Intangibilul
Când o femeie din Mărginime se „îmbracă românește”, începe cu ia. Ordinea în care sunt luate elementele costumului tradițional e foarte importantă. Aceasta, dar și modul de confecționare al iei, comunicarea ei non-verbală, denumirile elementelor de broderie, modul în care ia era purtată la riturile de trecere (în special la nuntă și înmormântare) țin de patrimoniul imaterial.
Broderiile iei reflectă: lumea înconjurătoare, natura şi viaţa, tradiţiile locale, contactul cu alte regiuni etnografice sau etnii, concepţia creatoarei asupra locului său în lume, starea materială, idealul ei de frumusețe, modul în care lumea exterioară se reflectă în conştiinţa ei.
Toate sunt făcute cu mâna şi cu sufletul, cu firescul și simplitatea omului de la sat, cu bucuriile, tristeţile, credinţa lui. Ia reflectă ceva din principiile şi valorile oamenilor locului. Toate acestea pot fi citite pe ie. Ca şi denumiri de modele de broderie din Mărginimea Sibiului, amintim: ochişorii, bumbuleţii, trifoiacii, măgheranu, ceasu, crucea, prescurile, păienjenu, ochii şarpelui, steluţele.
Iile de toată ziua, cele din vremea postului și cele ale femeilor în vârstă sau văduve erau cele mai simple. Cele ale fetelor tinere, dar mai ales ale fetelor proaspăt căsătorite erau mai bogat ornamentate. De altfel, la Gura Râului (jud. Sibiu), la o săptămână după nuntă, când mireasa mergea la biserică îmbrăcată în costumul de femeie măritată, lumea îi ura astfel: Cinstit să-ți fie portu’!.
Ia de dumineca era și ia de îngropăciune. Era ca o armură spirituală. Broderia de pe ie conține semnele apotropaice (de protecție). Se credea că, la sărbători, cerurile se deschid și duhuri bune și rele circulă în lume, de aceea era bine să fie protejați. Iar când aveau să moară, oamenii din Mărginime credeau că, în lumea de dincolo, după costum aveau să-i recunoască pe cei din satul lor. În cazul costumului din Mărginime, majoritatea modelelor brodate pe ii sunt făcute din „muscuţe” sau cruciuliţe, ce ne amintesc de crucea Sfântului Andrei, ocrotitorul României. În plus, ritualul îmbrăcării costumului începea cu semnul crucii sau cu o rugăciune. Tot la Gura Râului, se obișnuia ca oamenii să se îmbrace românește când mergeau la vreo înmormântare, spunând: Prin costum, îi dai onoare mortului.
De ce e important să știm aceste lucruri?
La fel cum avem o moștenire biologică datorită codului nostru genetic, avem și una spirituală. Prin urmare, este foarte important să aflăm cât mai multe și despre moștenirea spirituală, să ne cunoaștem rădăcinile, pentru a ști cine suntem de fapt. Căci și sufletește semănăm cu înaintașii noștri.
Ce e bine să știți dacă aveți o ie? Modul în care se poartă, ce vechime are, de la cine o moşteniți, din ce material e făcută, ce modele de broderii are, ce comunică ele, poveşti legate de ie, cum se îngrijește. Sunt aspecte tangibile și intangibile.
Patrimoniu înseamnă moștenire și se împarte în două categorii: patrimoniu natural (parcuri naturale, rezervații, etc.) și cultural. Cel cultural cuprinde patrimoniul cultural material (tangibil, care poate fi mobil sau imobil) și patrimoniul cultural imaterial (intangibil).
Patrimoniul cultural material poate fi mobil (format din obiecte cu valoare istorică, cum ar fi tablouri, icoane, sculpturi, cărți, țesături, costume populare etc.) și imobil (clădiri cu valoare istorică, așezări vechi, situri arheologice etc.). Patrimoniul cultural imaterial este moștenirea culturală reprezentată de tradiții, ritualuri, evenimente, cunoștințe și practici, meșteșuguri, dansuri, cântece, legende etc. Doar că, atunci când dorim să clasificăm anumite elemente culturale, realizăm că ele se află la limita dintre patrimoniul imaterial și cel imaterial. De pildă, ia, care, deși este un element de patrimoniul cultural material mobil, ne duce și în sfera patrimoniului imaterial, prin meșteșugul realizării ei, prin limbajul și terminologia folosite pentru a o descrie etc.
Așa se explică faptul că, „Arta cămăşii cu altiţă – IA, element de identitate culturală în România şi Republica Moldova” va fi propusă, anul viitor, spre a fi inclusă în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO. Astfel, ia va fi și mai mult protejată și promovată.
În aceste vremuri delicate, de pandemie, patrimoniul imaterial – extrem de fragil – este în pericol. Cheia salvării lui este transmiterea. De aceea, să învățăm de la înaintași ca să predăm generațiilor care vor veni prețioasa noastră moștenirea culturală.
Maria ȘPAN
Citește mai mult