Decembrie de Poveste – Luna generozității și a implicării la FSSU
În apropierea sărbătorilor de iarnă ne gândim mai mult ca oricând la cei din jurul nostru. La Facultatea de Științe Socio-Umane, studenții și profesorii organizează în luna decembrie două acțiuni pentru comunitatea sibiană: Shoebox – Cadoul din cutia de pantofi și Îmbrățișări gratuite pentru sibieni.
Shoebox și Îmbărțișări gratuite sunt deja două proiecte cu tradiție pentru FSSU. Inițiativa a pornit acum patru ani la specializările Relații Internaționale, Științe Politice și Studii de Securitate și au fost primit cu entuziasm de comunitatea FSSU. Treptat s-au alăturat colegi și studenți de la alte specializări iar în 2016 ambele acțiuni au fost organizate la nivel de facultate.
Free Hugs
Luna implicării și a generozității a continuat cu Îmbrățișări gratuite pentru sibieni, un eveniment care și-a propus să îi sensibilizeze și să îi aducă pe oameni mai aproape unul de altul. Înarmați cu multă energie, voie bună și zâmbete, participanții au oferit îmbrățișări în centrul orașului sibienilor de toate vârstele.
„Un eveniment interesant, o experiență unică, generoziate maximă. Sibienii au obțiunt un zâmbet în plus datorită vouă” a declarat lect. univ. dr. Silviu Purece.
„Trebuie să lăsăm sufletul să comunice mai des cu rațiunea pentru că acest echilibru dintre suflet și rațiune conduce la starea de bine, de bucurie, de plăcere”, a declarat lector. univ. dr. Ioana Bărbulescu.
Acțiunile organizate în luna decembrie continuă angajamentul pe termen lung pe care Facultatea de Științe Socio-Umane și l-a asumat față de comunitatea locală. „Considerăm că e important să ne unim resursele și să colaborăm pentru schimbările pe care dorim să le vedem în jurul nostru. Din acest motiv am ales să ne implicăm constant în diverse acțiuni și proiecte care au potențialul de a forma tineri responsabili, conștienți și implicați și care contribuie totodată la dezvoltarea și prosperitatea comunității sibiene” (Prof. univ. dr. habil. Sorin Radu, Decan al Facultății de Științe Socio-Umane)