Pe scurt, despre prima revoluție din istoria omenirii
Cu aproximativ 11.000 de ani în urmă planeta noastră intra într-o nouă perioadă geologică, în care ne aflăm și astăzi, denumită Holocen. Pe lângă alte schimbări climatice care s-au petrecut atunci, încălzirea vremii și retragerea ghețarilor au însemnat punctul de plecare spre o nouă evoluție tehnologică a comunităților umane preistorice, dar și una culturală, iar aceasta pornește odată cu dominarea mediului de către om.
Nu putem afirma că omul nu mai depindea de ceea ce îi oferea natura, ba dimpotrivă, însă, este la fel de adevărat că în acel moment omul devenea capabil să creeze și controleze, într-o anumită măsură, propriile surse de hrană.
Dar, să vedem cum s-au petrecut aceste transformări și cum această revoluție de acum mii de ani ne influențează astăzi. Modul în care omul modern funcționează, într-o societate bazată pe producție și consum, își are rădăcini adânci în timp.
În primul rând de ce revoluție? Și una petrecută în preistorie? Termenul exact, revoluție neolitică, a fost lansat de către Vere Gordon Childe pentru a defini toate transformările care au loc odată cu trecerea de la economia de tip prădalnic la economia bazată pe producție. Aceste modificări nu s-au petrecut așa cum termenul de revoluție ne-ar îndemna să credem, brusc, ci a fost o transformare care s-a întins pe o perioadă lungă de timp.
Orientul Apropiat este o zonă care s-a bucurat de condițiile geo-climatice necesare pentru a putea face trecerea la noua economie, iar descoperirile care au fost datate ca având o vechime de 8.500 de ani indică apariția agriculturii aici. Inițial, comunitățile au practicat o vânătoare de tip selectiv, sacrificând numai anumite exemplare din cireadă sau turmă, alegând mai bune exemplare pentru reproducere, aceasta reprezentând începutul domesticirii primelor animale (exceptând câinele, bine-înțeles). În ceea ce privește plantele cultivate, au fost preferate cerealele, datorită proprietăților nutritive, dar și posibilității de depozitare a surplusului.
Atât în cazul plantelor cât și a animalelor, prin trecerea de la specia sălbatică la cea cultivată/domesticită, au avut loc anumite modificări morfologice, omul intervenind pentru prima dată genetic asupra lor.
Însă, practicarea agriculturii a venit cu o altă consecință și anume nevoia ridicării unor așezări durabile, în zone unde cultivarea plantelor să poată fi făcută cu succes, sau în zone unde ar fi putut fi asigurată hrana turmelor de animale domesticite.
O altă inovație cu care vine neoliticul este transformarea lutului în ceramica, olăritul. Ceramica se va răspândi rapid, iar astăzi, descoperirea sa în săpături arheologice reprezintă un determinant important în stabilirea anumitor apartenențe culturale și chiar cronologice (cu ajutorul ceramicii pot fi datate relativ contexte arheologice ce pornesc de la neolitic și ajungând până la perioada medievală), aspectul său fiind influențat, printre multe altele, și de ceea ce astăzi numim modă.
Și, dacă neoliticul este noua epocă a pietrei, așa cum John Lubbock numea această perioadă în anul 1865, termen menținut până astăzi, este evident faptul că acum asistăm și la anumite transformări în ceea ce privește prelucrarea acestui material. Pe lângă uneltele din piatră cioplită, materialele prime preferate fiind silexul și obsidianul, care continuă să fie produse și folosite intens și în această perioadă, o nouă tehnică de prelucrare este inventată acum, și anume șlefuirea pietrei.
Dar, foarte important este că revoluția neolitică va genera noi transformări, inovații și invenții. Creșterea resurselor va duce la o creștere demografică, ceea ce va determina apariția unor nuclee de populație, ulterior stratificate social, dezvoltându-se astfel primele orașe-stat, iar omenirea se afla, fără a-și da seama, în fața unei noi revoluții, dar de această dată una urbană.
